Deși Gigi Becali a afirmat public că va părăsi definitiv complexul stadionului Steaua, care între timp arată jalnic, pe ultima sută de metri lucrurile ar putea să ia o întorsătură favorabilă atât pentru Steaua, cât și pentru MApN.
ProSport a prezentat săptămâna trecută un reportaj prin care se semnala faptul că stadionul Steaua se degradează pe zi ce trece. Fostul mare antrenor al Stelei, Anghel Iordănescu, nu a rămas impasibil. Concret, el a încercat să găsească o modalitate prin care cele două părți, MApN și Steaua, să ajungă la un punct comun. Surse ProSport au aflat că sâmbătă seară, la nunta primarului din Voluntari, Florentin Pandele, unde Gigi Becali a fost naș, fostul antrenor al Stelei a încercat o reconciliere între patronul roș-albaștrilor și Gabriel Oprea, ministrul Apărării, prezent și el la acest eveniment.
„Plătește și discutăm!” O sursă prezentă la evenimentul respectiv a dezvăluit pentru ProSport cum au decurs discuțiile dintre cele două părți. „Prin intermediul domnului Iordănescu, cei doi și-au dezvăluit doleanțele. Gigi Becali a fost anunțat că, dacă își va plăti datoriile către MApN, atunci domnul Oprea va fi dispus să-i facă un alt contract de închiriere pe o sumă acceptată de ambele tabere”, a punctat sursa respectivă. Gigi Becali și Anghel Iordănescu nu au putut fi contactați până la închiderea ediției.
300 de mii de euro are Gigi Becali datorie către Ministerul Apărării Naționale
21 de mii de euro este chiria lunară pe care trebuie să o plătească Steaua pentru Complexul Ghencea în acest moment
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER